Cred ca pana la urma am elucidat de unde anume porneste frustrarea asta a mea si pornirea salbatica ,non-pozitiva care o am asupra a cam tot si toata lumea care ma inconjoara: Faptul ca nu am un loc al meu!
Mi-am pierdut de mult notiunea de "acasa". Sigur,pana acuma m-am referit mereu cu "acasa" la apartamentul din Cluj unde stateam cu mami si papito. Si totusi, astazi, proaspat ajunsa in Cluj dupa o noapte criminala cu trenul, cand a batut la usa ceva tip care il cauta pe tata si a inceput sa-mi puna diferite intrebari i-am raspuns "Nu stiu pentru ca eu nu locuiesc aici, sunt doar in vizita" ........there you go! raspunsul era in subconstient! deci, nu mai sunt acasa aicea, langa mama si tata. Nu pot sa spun ca sunt "acasa" nici in Bucuresti, devreme ce stau in apartamentul unei doamne care imi cere 300 euro pentru "privilegiul" asta.
Deci, practic, sunt homeless! Cine a zis ca trebuie sa dormi intr-o cutie de carton sau in canalizare ca sa fii homeless?! Ha Ha Ha....Si, revenind la subiect, de aici porneste toata nesiguranta mea, toata anxietatea si, mai ales, micile chestii nashpa de zi de zi...E inevitabil cand locuiesti in Bucuresti. Maine m-as intoarce in scumpul meu Cluj, dar din pacate mai am de stat 2 ani de zile, care cu siguranta mi se vor parea o eternitate, dar poate ca totusi in aceasta eternitate o sa am timp sa imi conving Canguru` sa se intoarca cu mine :(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu